Emma Păvăloaia  

Pictură, anul II, master / Painting, MA, 2nd year

Structuri imposibile

 

Griurile urbane precum și geometria care înlocuiește neantul slăbesc legătura dintre ființa care imaginează obiectul, cât mai apropiat de realitatea fizică, și materia prelucrată în fața căreia este condamnată să trăiască. Aceeași materie netransformată, neschimbată, reprezintă contextul imaginației creatoare din care se deduc toate activitățile lumii lăuntrice și exterioare.

Imaginile se creează prin lumină, imaginile profunzimii se reflectă prin lumina interioară care imaginează dorința, scopul, întregul labirint al căutării sinelui, al oglindirii lui în tot ce-l înconjoară, în materia uitată, în asprimea timpurilor, nemișcată, neatinsă, nefolositoare. Căutarea sinelui în lumile independente, nude, cu o urmă de negativism, de răutate sau durere, care întărește dorința, îndeamnă la păcatul de a te lăsa pradă căutării perfecțiunii. Imaginația proiectează sinele într-un infinit al libertății și al singurătății, urma fiecărei impresii imprimându-se într-o imagine unică, o imagine a momentului.

Imaginației creatoare îi aparține acea funcție a irealului fără de care percepția realității ar fi una aspră și chinuitoare.