Cristian Avram

Pictură anul III / Painting, 3rd year

When Memory Failed Me

Efemeritatea este un element important pentru proiectul meu, chiar dacă picturiile în sine sunt îngheţate în timp. Fiecare lucrare este un cadru separat, ce face parte dintr-un tot unitar. Picturile sunt create referindu-mă la arhiva personală de fotografii, acestea fiind reprezentari obiective ale trecutului, punctul de pornire al proiectului.

În faţa unei amintiri apare sentimentul de neajutorare, referitor la acel eveniment care s-a petrecut deja şi în legătură cu care nu mai poţi face nimic. Amintirile sunt capabile de a trezi sentimente ascunse, repulsie, nostalgie, regret, speranţă, etc.; avem astfel de-a face cu melancolia prezentului şi nesiguranţa viitorului. Deşi memoria înregistrează evenimentele trecute, acestea sunt modelate de trecerea timpului şi colorate de evenimentele prezentului, rezultând astfel o estetică unică. Spre deosebire de limbajul convenţional, verbal, limbajul imaginii, cel al emoţiilor şi sentimentelor se produce nemijlocit la un nivel intrinsec. Fotografia nu este decât o unealtă, imaginiile fiind alterate prin intuiţie şi transformate în universul pictural propiu.

Transformarea constantă acompaniată de prezenţa acestei idei de finalitate, compania morţii, invizibilă, dar mereu aproape, schimbă gravitatea imaginilor. Ele nu sunt doar simple documentări, apărute din sentimentalism, ci sunt o conştientizare melancolică a timpului şi a tot ce se petrece în urma lui.