Celina Cordoș

Grafică, anul II, master / Graphic Arts, MA, 2nd year

Alter Ego

 

Proiectul Alter Ego atinge un subiect social, urmărind la nivel conceptual analogia dintre tipurile de reflectare asupra intimității. Dar ce este intimitatea în acest caz? Pornind de la contemplarea cuvântului intimitate descoperim încărcătura sa interpretabilă. Poate fi văzută ca un spațiu special al vieții noastre în care fiecare dintre noi rămâne propriu și ne alterat, e ca un loc în care tot ce facem depinde de noi și rămâne pentru noi. Aflându-ne în acest spațiu nu putem fi atinși de privirea sau de gândurile altcuiva, nu suntem încorporați într-o categorie, având libertatea și mobilitatea de a exploata încăperile sufletului nostru. Privind spre intimitate ca eros avem transpuse într-un plan sensibil ansamblul pornirilor sexuale, al instinctului de perpetuare și al dorințelor erotice. 

Apare o limită bine definită între intimitate și expunerea în fața lumii, între a fi tu cu tine însuți și a fi cu ceilalți. Cele două dimensiuni intercalate scot la suprafață moduri personale de interacționare .Această coerență dintre gândire, fiind un act intim de la sine înțeles, și comportament ne definește autenticitatea. Astfel, ceea ce s-a produs în încăperile noastre interioare își găsește ulterior drumul spre lumea exterioară, devenind intim dezvăluit. 

Poziționându-mă în locul unui antropolog, studiez din interiorul propriului univers spre exterior, construind un personaj prin intermediul căruia vorbesc despre intimitate într-o manieră dezinhibată.

Proiectul îmbină o serie de lucrări realizate în tehnică mixtă pe pânză și pe hârtie, cu o instalație, reproducând un spațiu personal, care conține elemente specifice interiorului, regăsite și în compozițiile lucrărilor. Lucrările surprind un personaj feminin într-un moment neașteptat, fiind în mișcare acesta pendulează la limita dintre existență și miraj. Instalația oferă publicului rolul de protagonist integrându-l în spațiul intimist. Trecând prin această experiență și ajuns în fața lucrărilor, publicul va descoperii intimul trăit de o persoană între patru pereți, acum împărtășit.

 
nanogallery2